În inima Bucovinei, Vatra Dornei este genul de loc care te cucerește fără grabă, cu ritmul său liniștit, aerul proaspăt de munte și căldura oamenilor săi. Nu este un oraș mare, dar are un farmec aparte. E despre natură, tradiție și tihnă, despre dimineți cu miros de pâine caldă și seri care te invită să stai la povești. Aici, timpul pare să curgă altfel. Sunt multe locuri de vizitat în Vatra Dornei și povești pe măsură.
Și pentru că nu sunt autobuze în Vatra Dornei, am putut să descoperim orașul la pas, fără grabă, fără stresul traficului, doar cu ochii larg deschiși către detalii.
Dimineața a început în Piața din Vatra Dornei🌄
Cu miros de patiserie proaspătă, într-un loc mic și simplu, dar atât de autentic încât ne-a trezit instant amintiri din copilărie. Ne-am luat un sandwich cu șnițel de pui, exact ca cele pe care ni le făceau părinții când plecam în excursii, un covrig polonez și pandișpan cu vișine. Un adevărat festin pentru începutul unei zile pline de drumeții.


După acest mic dejun rapid, ne-am plimbat pe lângă piață, și am descoperit un târg de vechituri. N-am rezistat să nu luăm ceva.
Tot plimbându-ne pe la magazine și tarabe, am intrat într-un second-hand și am cunoscut-o pe Mătușa Tamara, o femeie caldă și dornică să stea cu noi la povești. Ne-a vorbit despre oraș, despre familie și despre pasiunea ei pentru haine și accesorii vestimentare.👚👒
În zonă, l-am întâlnit și pe domnul Liviu, care, întrebat ce l-a făcut să rămână în Vatra Dornei, ne-a răspuns simplu: „Locul.” Nu a trebuit să ne explice mai mult, am înțeles exact ce a vrut să spună.
Oamenii de aici ne-au încărcat cu o energie pozitivă și autentică. Totul părea firesc, interacțiunile noastre erau naturale, iar conversațiile curgeau pur și simplu de la sine.

Muzeul de Științe ale Naturii și Cinegetică🌳
Înainte de cafeaua de prânz, am decis să ne hrănim și curiozitatea. Muzeul de Științe ale Naturii și Cinegetică este o fereastră către istoria locului, cu exponate de pe timpul lui Ceaușescu, colecții de trofee, picturi pe lemn sculptat și fauna specifică zonei. Nu este Antipa, dar merită vizitat, mai ales dacă ești curios din fire, ca noi.🐗
Exponatele de aici oferă o perspectivă asupra vieții montane, vânătorii și faunei locale, elemente care au definit această regiune de-a lungul timpului și se întind pe două etaje.



Centru Muzeal Cazinoul Băilor Vatra Dornei🖼️
Următoarea oprire a fost la Cazinoul din Vatra Dornei, recent redeschis după câțiva ani de renovări. Locul arată spectaculos, este o combinație între istorie și modernitate. Aici se țin expoziții, conferințe și evenimente culturale. Atmosfera te transportă în altă epocă. Ne-am simțit ca într-un film.
Cazinoul, construit în stil vienez, este unul dintre cele mai impunătoare clădiri din oraș, un martor al trecutului aristocratic al stațiunii. Fiecare colț al său spune o poveste, de la perioada sa de glorie până la anii de abandon și, în sfârșit, la renașterea sa recentă de la finalul anului 2023.



Pauza dulce: Cofetăria Afina
Recomandată de localnici și la 6 minute de mers pe jos de Cazino, am ajuns la Cofetăria Afina – un mic paradis pentru iubitorii de dulciuri. Aici am descoperit ciocolata de casă cu afine, nucă și cafea, alături de prăjituri care ne-au dus din nou în copilărie. Am încercat și o felie de pizza, pentru echilibru, bineînțeles. Verdictul? 10/10!
Atmosfera familială a cofetăriei și mirosul inconfundabil de prăjituri proaspăt scoase din cuptor au făcut din această oprire un moment de răsfăț și liniște.



Parcul Central🏞️
Ca să ne consumăm energia, ne-am dus înspre Parcul Central, un loc curat și îngrijit. Am citit pe internet despre un obiectiv turistic care ne-a pus pe gânduri, anume „Cartoful din Vatra Dornei.” L-am căutat și, surpriză! Mulți localnici nici nu știau de existența lui. Doar Erika.


Octogon // Bar de zi // La ciupercă🍻
Tot în parc, am dat peste un bar micuț, de epocă. I se spune „Octogon”, „Bar de zi”, sau „La Ciupercă”. Inițial credeam că era închis. Însă am văzut puțină mișcare înauntru prin geam. Ne-am făcut curaj să intrăm și am fost întâmpinați de domnul Traian, proprietarul. Ne-a povestit că barul datează din 1890. Când el l-a lua în primire, a renovat interiorul, însă exteriorul a rămas neschimbat. Am savurat o cafea la ibric, poate cea mai bună pe care am băut-o în ultima vreme, iar la plecare am primit un cadou: două nuci și un pont – dacă bați în nuci și strigi „Mariana!”, veverițele apar. Trebuia să încercăm, nu?🐿️



Pauză de masă: Hotel Carol🍴
După vânătoarea de veverițe, ne-am oprit la restaurantul Hotelului Carol, unde am savurat o ciorbă și, pentru că niciodată nu ne săturăm de dulce, niște papanași delicioși.
Ne-am dus după spre casă, fiindcă și ziua următoare se anunța plină de…shopping la 📍Vatra Dornei Retail Park.


Am ajuns la final…
Dacă ați citit până aici înseamnă ca aveți încredere în recomandările noastre. Ne-am îndrăgostit de oraș, de locuri, de oameni, de mâncare, de povești, de istorie, de modul în care localnicii își trăiesc viața în inima Bucovinei.
Și dacă ajungeți în Vatra Dornei, trebuie să știți că parcul nostru de retail este gândit să completeze experiența voastră aici. Pe cei 2.500 mp găsiți magazine electro-IT, fashion, sport și chiar pentru animalele de companie. Mai nou, și opțiuni de mâncare, pentru că o experiență shopping completă merge mână-n mână cu o pauză delicioasă. Accesul este rapid, din strada 22 Decembrie, iar parcarea generoasă, dotată cu stații de încărcare electrice.
